o iubire de-o vară!

Simt un mare gol în stomac, ca şi cum nu aş fi mâncat de zile întregi! Dar nu e asta! Poate e faptul că de 9 zile stau cuibărită  în pat şi nu fac nimic altceva decât să fiu contectată la internet şi  să mă uit peste vechile fotografii pe care le-am făcut împreună. Am o singură fotografie pe care o ţin mereu sub pernă,îmi place să o privesc înante să adorm,cu toate că mereu se prelinge  cate o lacrimă sau chiar două peste ea,dar asta o face mai specială,peste mult timp când mă voi simţi într-adevăr bine, o voi privi din nou  îmi voi aminti de asta şi voi zâmbi,chiar dacă acum plâng . Îmi voi aminti cum m-ai luat întaia oară de mână, îmi voi aminti primul dans, primul sărut, primul "te iubesc", mi le voi aminti pe toate,chiar dacă ele nu vor mai fi,îmi voi aminti de tine aşa cum ai fost şi nu aşa cum eşti acum.

Pagină de jurnal.

Poare ar fi mai raţional din partea mea sa merg la culcare,dar ma năpădesc gânduri şi nu-mi dau pace.Speranţa moare ultima , iar eu sper că mâine totul să se schimbe,să alergi după mine într-un câmp plin de maci,să te împiedici şi să râdem împreuna măcar pentru un minut, iar in încercarea de a te ridica sa ma prinzi de mână , sa mă iei uşor în braţe şi să ma săruţi ca şi cum ar fi pentru ultima oară.Dintr-o dată sună telefonul şi îmi dau seama ca m-a cam luat valul ,  şi din nou am îndrăznit prea mult. E miezul nopţii , iar gândul că mâine te voi vedea din nou cu a ta frumosă cu ochii negri  si tenul ciocolatiu  mă ţine trează. Stau in colţul patului  cuibărită cu căştile în urechi  si laptotop-ul în mână,uitându-mă la ecranul luminos şi la cateva poze cu tine.Ai rămas la fel , aceaşi ochi, acelaşi zâmbet, acelaşi look , eşti neschimbat,poate asta e atât de atrăgător la tine,sau poate doar simţul umorului sau poate...nu ştiu.Telefonul insista,dar n-am răspuns,nu merită...

Ireversibil...

Aceeaşi ceaţă continuă în sufletul meu.Picurii de ploaie cad uşor pe bocancii mei fără să-mi dau seama.Stau pe o bancă în parc gândindu-mă la ce va fi mâine,gândindu-mă ca dacă azi nu ploua poate eram cu tine pe bancă sau ...poate nu...poate erai pe banca alăturată împreună cu ea,ţinând-o în braţe, spunându-i ce frumoasă e, şoptindu-i cel mai blând "te iubesc", luând-o de mână , privind-o în ochii ei mari caprui şi arătându-i iubire necondiţionată ,sau poate erai singur , numărând frunzele de tei, sperând doar la o zi  mai bună, cine ştie?! Toate gândurile mele s-au dus când a început sa-mi sune telefonul,era mama sa-mi spună sa ma grăbesc acasă fiinca vine furtuna, însă dacă era după mine aş mai fi stat , aş fi sărit în cea mai mare balta din parc, udându-mă şi simţind fiecare picătură de ploaie pe faţă.Vroiam sa aleg pe aleea din parc, sa strig că sunt fericită, să simt fluturi în stomac, să nu ma gândesc la nimic altceva decât la ploaia care-mi mângâie faţa,dar eram nevoită să merg acasă sa mă cuibăresc în colţul patului şi să-mi înfun căştile în urechi cu melodia care cânva mă facea să mă simt cea mai fericită...

Atât.

Da cred ca mi-am uitat regretele in geantă pe undeva. Regret că sunt victima minţii tale. Cuvintele nu îşi au rostul acum. Doar regret, atât.Uitându-mă la mine îmi dau seama ca nu mai sânt aceeaşi, ma pierd în realitate care cânva era ceva irevelant, dar în ciudaa toate astea mâine nu voi mai avea motive să te urasc. Mâine va fi doar o zi obişnuită , banală si cred ca cu acelaşi soare ca azi. Mâine am sa uit de toate, am să uit ca exişti , că mi-ai furat  inima , mâine îmi fac de cap,mâine nu suna, am spus...mâine nu.

Nimic.

Afara soarele straluceste si totul e plin de 'fericire si dragoste', dar eu  tot fara nici un chef am ramas azi .Simt ca trebuie sa stau aici pe scaun si sa tastez in continuare 'povestea vietii mele' ,  hăă de parca ar avea vre-un sens !? Ce povesti de viata ?! Ale-s doar in filme , ce incerc sa demonstrez  aici , e real tot ce traiesc , nici nu indraznesc sa mai visez , sa mai doresc sau sa sper, pentru ce? Pentru nimic. E clar ca nu are rost sa astept , pentru cine? Pentru el? Niciodata! Ar insemna ca sunt fraiera. Uitarea e solutia, pentru tot.Pentru toate cuvintele spuse pana acum, pentru toate inceputurile si pentru toate sfarsiturile, uitarea asta-i cuvantu' magic, dar oare cata magie deţine? Deloc. Uitarea nu e usoara , dar nu e nici grea, insa uitarea fara voinţă nu e nimic ca si o supa fara ingredintele magice ale mamei . Totul e paradoxal...nimic logic.