Pagină de jurnal.

Poare ar fi mai raţional din partea mea sa merg la culcare,dar ma năpădesc gânduri şi nu-mi dau pace.Speranţa moare ultima , iar eu sper că mâine totul să se schimbe,să alergi după mine într-un câmp plin de maci,să te împiedici şi să râdem împreuna măcar pentru un minut, iar in încercarea de a te ridica sa ma prinzi de mână , sa mă iei uşor în braţe şi să ma săruţi ca şi cum ar fi pentru ultima oară.Dintr-o dată sună telefonul şi îmi dau seama ca m-a cam luat valul ,  şi din nou am îndrăznit prea mult. E miezul nopţii , iar gândul că mâine te voi vedea din nou cu a ta frumosă cu ochii negri  si tenul ciocolatiu  mă ţine trează. Stau in colţul patului  cuibărită cu căştile în urechi  si laptotop-ul în mână,uitându-mă la ecranul luminos şi la cateva poze cu tine.Ai rămas la fel , aceaşi ochi, acelaşi zâmbet, acelaşi look , eşti neschimbat,poate asta e atât de atrăgător la tine,sau poate doar simţul umorului sau poate...nu ştiu.Telefonul insista,dar n-am răspuns,nu merită...